Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale informează beneficiarii proiectelor de investiții în agricultură și pentru dezvoltarea mediului rural că rambursarea cheltuielilor eligibile,prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, se realizează fără întreruperiatât pentru beneficiarii privați, cât și pentru cei publici,conform procedurilor de lucru aprobate și a legislației în vigoare. Astfel, cererile de plată depuse online la AFIR în vederea rambursării fondurilor europene, vor fi decontate de către Agenție, ulterior verificării și autorizării acestora, urmând același flux procedural ca și în anul anterior.
„Toate sumele necesare rambursării cheltuielilor efectuate de către beneficiari sunt în acest moment asigurate, banii fiind deja în conturile Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Așadar, Agenția este pregătită să proceseze în cel mai scurt timp solicitările de plată pe care le primește, condiția fiind ca beneficiarii să respecte instrucțiunile de plată pe care le au la dispoziție încă de la semnarea contractului. Aș vrea să-i mulțumesc domnului ministru Petre DAEA pentru sprijinul pe care ni l-a acordat și de această dată pentru a fi în măsură să continuăm absorbția fondurilor europene încă din primele zile ale anului.” a precizat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR.
De la sfârșitul anului 2018, depunerea și autorizarea cererilor de plată se realizează online, prin intermediul modulului de plăți, disponibil pe portalul www.afir.info. Procesul de simplificare procedurală și de digitizare a actului administrativ, în relația cu solicitanții de fonduri europene și cu beneficiarii proiectelor finanțate prin PNDR 2020, va continua și pe parcursul acestui an, chiar dacă uneori apar anumite sincope în derularea acestui proces complex la care AFIR s-a angajat fără rezerve. AFIR a decontatpână în prezent,pentru proiectele de investiții, plăți în valoare de 2,63 miliarde de euro, din care 934 milioane de euro pentru proiecte de utilitate publică și 1,7miliarde de euro pentru proiecte de investiții în ferme, unități de procesare a produselor agricole și pomicole, precum și pentru investiții non-agricole în mediul rural