Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o alertă cod portocaliu de inundații valabilă astăzi, până la ora 15:00, ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a precipitațiilor prognozate şi propagării. Potrivit hidrologilor se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu depășiri ale cotelor de inundație. Râurile din bazinele hidrografice vizate sunt Râmnicu Sărat, Putna, afluenții mici ai Siretului aferenți sectorului aval confluență cu râul Bistrița. Vizate sunt județele Buzău, Vrancea și Bacău.