Sumele pe care le primesc copiii și tinerii până la vârsta majoratului de la stat urmează să se majoreze considerabil, conform unei ordonanțe de urgență a Guvernului. După cum stabilește documentul, alocațiile majorate se plătesc începând cu luna următoare intrării în vigoare a Legii bugetului de stat pe 2019. În condițiile în care Legea bugetului de stat a fost oficializată recent, prin publicarea în Monitorul Oficial, alocațiile mărite se vor da începând cu luna aprilie 2019.
Copiii și tinerii cu vârsta de până la 18 ani sau cei care au împlinit această vârstă, dar învață încă în cadrul unui liceu sau a unei școli profesionale, vor primi o alocație de stat majorată, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, precum și pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, document ce se aplică din luna februarie. În contextul în care majorarea alocațiilor se aplică, potrivit OUG nr. 9/2019, “începând cu drepturile aferente lunii următoare intrării în vigoare a Legii bugetului de stat pe 2019”, iar bugetul pe 2019 a fost oficializat vineri (detalii, aici), copiii și tinerii din țara noastră vor primi sumele majorate de luna viitoare, respectiv din aprilie 2019, scrie avocatnet.ro. Mai exact, alocațiile copiilor de până la doi ani se vor majora de la 200 de lei, cât este valoarea lor în prezent, la 300 de lei pe lună, iar copiii cu vârsta de până la 18 ani vor primi 150 de lei pe lună, față de cei 84 de lei pe care îi primesc în prezent. Tot 300 de lei vor primi și copiii sau tinerii cu handicap cu vârsta de până la 18 ani.
După cum stabilește Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, alocația de stat pentru copii este acordată lunar de statul român tuturor copiilor, fără discriminare, ca o formă de ocrotire. În esență, alocația se acordă copiilor până la vârsta de 18 ani, dar dacă la împlinirea acestei vârste ei urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, tinerii vor primi în continuare alocația, până la terminarea cursurilor. Cuantumul alocației de stat pentru copii nu a mai suferit modificări de peste trei ani, mai exact, de la jumătatea lui 2015.