Bilanțul acțiunii ,,Truck and bus”: Peste 90 de amenzi și 3 permise de conducere suspendate

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au desfășurat acțiuni pentru verificarea activităților de transport public de persoane și mărfuri. 260 de autovehicule au fost verificate și au fost aplicate 91 de sancțiuni contravenționale.

În perioada 22 – 28 iulie, s-a acționat pentru prevenirea accidentelor produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere săvârşite de conducătorii de autovehicule destinate transportului public de persoane mai mare de 8+1 și de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Pe parcursul acțiunii, polițiștii au verificat 260 de autovehicule, dintre care  64 de autovehicule destinate transportului de persoane și 196 de autovehicule destinate transportului de marfă. Au fost aplicate 91 de sancțiuni contravenționale pentru legislația în domeniu, 25 dintre acestea pentru depășirea vitezei, 3 pentru consum de alcool și 39 pentru neportul centurii de siguranță, fiind reținute 3 permise de conducere. Activitățile de control s-au desfășurat simultan în toate statele membre ale U.E., conform Planului de operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (TISPOL).