Ați fost în situația de a fi nedreptăţit (ă) de faptele unui funcţionar public din autorităţile centrale sau locale? Atunci, vă puteți adresa Avocatului Poporului. Vrâncenii au ocazia să o facă acest lucru în cursul zilei de mâine, 27 februarie, începând cu ora 10:00, când reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Galaţi va fi prezent în municipiul Focșani, pentru a acorda audienţe cetăţenilor din judeţul Vrancea şi pentru a primi petiţii.
Acordarea audienţelor este gratuită, iar înscrierile pentru audienţe se vor face la telefon 0236.32.00.10, cel mai târziu până în ziua anterioară audienţelor. Persoanele care solicită audienţă trebuie să prezinte şi documente referitoare la problema sesizată. Petiţiile adresate instituţiei Avocatul Poporului trebuie să cuprindă informaţii complete referitoare la datele de identificare ale persoanei lezate (nume, prenume, domiciliu), drepturile şi libertăţile încălcate, faptele invocate, descrierea lor, autoritatea reclamată, dovada întârzierii sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona cererea, menţiunea obligatorie dacă petiţia face obiectul unei cauze aflate pe rolul instanţei judecătoreşti sau dacă a format obiectul unei judecăţi, precizarea autorităţilor publice care au fost sesizate anterior.
Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice, faţă de abuzurile suferite din partea funcţionarilor publici sau autorităţilor centrale (ministere, departamente, agenţii guvernamentale, oficii sau servicii ale acestora); administraţiei locale (prefecturi, primării, consilii judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale); instituţiilor publice (direcţii, inspectorate, servicii, oficii).