Mandate de executare a pedepsei, puse în aplicare de polițiști

Sursa foto:idituri.com
Sursa foto:idituri.com

Polițiștii din Adjud în timp ce acționau pe raza de competență, pentru a depista persoanele urmărite sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate, au identificat un bărbat de 35 de ani, din comuna Ploscuțeni, județul Vrancea, pe numele căruia, în urmă cu aproape doi ani de zile, fusese emis mandat de executare a pedepsei de 6 luni închisoare pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt. De asemenea, pe numele acestuia mai fusese emis de Judecătoria Bacău și un mandat de arestare preventivă pentru fapte la regimul silvic. Bărbatul a fost închis la Penitenciarul Focșani, în vederea executării pedepsei.De asemenea, polițiștii de la Secția Rurală din Odobești au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis pe 25 octombrie 2018, față de o persoană condamnată la 8 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol  și lovire sau alte violențe. Persoana în cauză a fost încarcerată la Penitenciarul Focșani.