Consiliul Local din Homocea organizează concurs pentru ocuparea postului de asistent medical comunitar

Consiliul Local din comuna Homocea organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacante, de asistent medical comunitar. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale: a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;b) cunoaște limba română, scris și vorbit;c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;d) are capacitate deplină de exercițiu;e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: nivelul studiilor și condiții de ocupare a postului: studii medii, absolvite cu diplomă de bacalaureat; vechimea în muncă necesară ocupării postului – vechime minimă de 6 luni în meseria de asistent medical generalist.  Data limită pentru depunerea dosarelor este 14 octombrie 2019, ora 16.00, urmând ca pe 24 octombrie 2019, ora 10.00 să aibă loc proba scrisă. Pe 28 octombrie 2019, ora 10.00 va avea loc interviul. Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se pot obține la sediul Primăriei Comunei Homocea.