Copii salvați de polițiști și voluntari, la Poiana Cristei

6 copii cu vârste cuprinse între 3 luni și 8 ani  au fost scoși în siguranță de polițiștii din Poiana Cristei, împreună cu voluntarii din cadrul S.V.S.U. dintr-un imobil ce luase foc.

Ieri, 21 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că la o locuință din comuna Poiana Cristei ar fi izbucnit un incendiu,  iar în interiorul imobilului se află 6 minori cu vârste cuprinse între 3 luni și 8 ani, pe care vecinii au încercat să îi scoată, însă nu au reușit să intre în locuință.

Polițiștii s-au deplasat cu rapiditate la fața locului și împreună cu voluntarii din zonă au scos copiii din casă înainte ca aceștia să fie afectați de incendiu. Incendiul a fost stins imediat, pagubele materiale fiind reduse.

Știri despre: , ,