Cei trei bărbați reținuți de polițiștii vrânceni și cercetați pentru crima din Slobozia Ciorăști și-au recunoscut faptele, acest lucru demonstrând că totul a fost făcut cu premeditare. Intenția lor a fost jaful, însă fiindcă lucrurile au degenerat au renunțat. Mai exact, din cercetările efectuate de anchetatori a rezultat faptul că în perioada 3 ianuarie – 22 februarie 2019, cei trei suspecți au efectuat activități pentru a pregăti atacul , în sensul că au achiziționat un autoturism de teren, căruia i-au schimbat culoarea, au montat o bară metalică de protecție în partea din față și i-au montat plăcuțe cu număr fals de înmatriculare.
Totodată, cei trei s-au interesat prin rândul cunoștințelor din județul Vrancea pe care le aveau asupra programului pe care afaceristul îl avea, ora la care aceasta pleca zilnic de la locul de muncă spre casă. În același timp, bărbații au mai verificat și traseul pe care victima îl efectua zilnic. În ziua de vineri, 22 februarie, doi dintre bărbați s-au deplasat în municipiul Focșani, cu autoturismul modificat, iar cel de-al treilea a ajuns în oraș cu o altă mașină, urmând a asigura scăparea celorlalți doi, dacă ar fi intervenit unele probleme în timpul atacului.
Bărbații care se aflau în mașina de teren au lovit în mod intenționat în autoturismul condus de omul de afaceri, pe DJ 205 R Focșani – Slobozia Ciorăști, blocându-l. Ulterior au coborât din autoturism, l-au împușcat pe afacerist cu două focuri de armă, rănile suferite de victimă fiindu-i fatale.
Bărbații au mers la locul faptei înarmați, inițial cu scopul de a fura suma de bani care se afla în autoturismul victimei. După ce au comis crima, au fugit de la locul faptei de teamă să nu fie identificați de alte persoane. Au abandonat autoturismul avariat, după care au plecat către locul de întâlnire cu cel de-al treilea bărbat, care i-a preluat cu un alt autoturism pentru a nu fi identificați în zona crimei. Mai apoi aceștia au încercat să părăsească teritoriul țării la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota, I.T.P.F. Oradea. Ei fost depistați de polițiștii de frontieră în urma , iar cei trei au fost duși la audieri de către anchetatorii vrânceni.
,,Față de inculpatul S.B.I. se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept și punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat. Față de inculpatul V.G.V. se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept. Față de inculpatul C.M.D. se efectuează cercetări pentru complicitate la infracțiunea de omor calificat și complicitate la tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată, infracțiunile fiind comise de cei trei inculpați în concurs real”, potrivit Biroului de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.