Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu cei din cadrul Poliției municipiului Focșani au organizat și desfășurat recent, o acțiune în oraș, pentru a depista atât persoanele fizice cât și cele juridice care comercializează produse contrafăcute. Astfel, în cadrul a 17 controale pe linia respectării prevederilor Legii privind mărcile și indicațiile geografice, au fost identificate 146 de articole de încălțăminte și 36 de articole de îmbrăcăminte care purtau denumirea și însemnele unor mărci înregistrate, bunuri susceptibile a fi contrafăcute. Valoarea totală a acestora este de 16.280 lei. În urma activităților desfășurate au fost întocmite 8 dosare penale. De asemenea, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6500 de lei și a fost confiscată suma de 580 de lei. Polițiștii specializați în combaterea acestor genuri de infracțiuni vor continua să desfășoare activități pe raza județului, pentru prevenirea comercializării de produse piratate / contrafăcute și asigurarea climatului de legalitate.