Polițiștii din Focșani au oprit în trafic, în această după-amiază, pentru control, un autoturism care era condus de un tânăr de 23 de ani, din municipiul Focșani. Conform IPJ Vrancea, șoferul a fost testat cu aparatul Drug test, iar rezultatul a fost pozitiv. Astfel, tânărul a fost dus la spital, în vederea efectuării unui test de urină, rezultatul fiind și de această dată pozitiv. Totodată, cu ocazia cercetărilor efectuate asupra autovehiculului condus de cel în cauză a fost găsită o armă neletală, deținută ilegal. În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența substanțelor psihoactive și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.