Munții Vrancei reprezintă unul dintre arealele carpatice importante pentru carnivorele mari, îndeosebi pentru urs. Din acestă primăvară a fost observat frecvent în apropierea drumului transcarpatic ce leagă județele Vrancea și Covasna un urs cu comportament anormal pentru un exemplar sălbatic, care așteaptă, și de cele mai multe ori primește, hrană de la oamenii. Animalul a învățat rapid că cea mai ușoară cale de a obține hrană este să apară în calea oamenilor și e văzut din ce în ce mai des în locurile frecventate de turiști. Specialiștii îi sfătuiesc însă pe turiști să nu mai hrănească animalele, pentru că, indiferent cât par de blânde, comportamentul acestora se poate schimba radical într-o secundă și pot răni cu ușurință un om. ,,Exemplarul, deși pentru obținerea hranei, tolerează prezența omului în imediata apropiere, rămâne un exemplar sălbatic, imprevizibil și potențial periculos. Hrănirea unui urs de către om nu reprezintă în niciun caz un ajutor, ci condamnarea acestui simbol al vieții sălbatice la relocarea într-un țarc sau chiar la moarte. Considerăm că cele precizate anterior vor determina un comportament mai responsabil din partea tuturor celor care se vor afla în această situație”, au anunțat pe pagina de socializare reprezentanții Asociației pentru Conservarea Diversității Biologice.