La nivelul țării aproximativ 85.000 de elevi învaţă într-o formă de învăţământ profesional sau dual, în anul şcolar 2018- 2019. Potrivit Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, cei mai mulți viitori meseriaşi se formează în nord-estul ţării unde sunt înscriși 20.949 elevi. Numărul mare de copii care învaţă o meserie se înregistrează şi în regiunile Centru şi Nord-Vest, unde sunt înscrişi câte aproximativ 13.000 de elevi în aceste şcoli. ,,Cel mai mare număr de elevi cuprinşi în anul şcolar 2018-2019, pe ansamblul învăţământul profesional (inclusiv dual), se înregistrează în regiunile Nord-Est (20.949 elevi), Centru (12.957 elevi), Nord-Vest (12.917 elevi), Sud-Muntenia (10.612 elevi), Sud-Est (10.583 elevi), iar dintre judeţe se remarcă Iaşi (6.315 elevi), Bacău (3.714 elevi), Suceava (3.516 elevi), Prahova (3.367 elevi), Braşov (3.067 elevi)”, scrie Ziarul Financiar. Într-un top al județelor cu elevi înscriși la profesională, Vrancea se plasează la coada clasamentului, adică printre ultimele 5 județe din țară, cu un număr de 898 de copii. Piaţa forţei de muncă este în suferinţă după exodul masiv de meseriaşi, în vreme ce şcolile nu au mai venit din urmă cu elevi care să fie pregătiţi în anumite meserii cu căutare, în contextul în care foarte mulţi elevi au fost orientaţi cu orice preţ spre obţinerea unei diplome de facultate care nu le ajută la nimic.