În fiecare an, Revelionul este așteptat cu multă nerăbdare de toți românii din țară și din străinătate. La hotarul dintre ani, focșănenii, conform tradiției, așteaptă să-i asculte pe artiștii consacrați atât pe plan național cât și internațional, care să aducă mesajul lor, la ceas de mare sărbătoare. Și în acest an, noaptea dintre ani va fi sărbătorită în Piața Unirii, din Focșani. Prezentatori vor fi Iuliana Tudor și Octavian Ursulescu. În data de 31 decembrie 2018 și 01 ianuarie 2019, în intervalul orar 19:00- 01:00, vor avea loc recitaluri şi concursuri. Astfel, începând cu ora 19.30, pe scena amplasată în Piața Unirii vor cânta Laura Lavric, Iuliana Beregoi, Geta Postolache, Ansamblul Folcloric ,,Țara Vrancei” și Datina. Mai apoi, la ora 22.00, pe scenă va urca Anda Adam, iar mai trâziu cei de la BUG MAFIA vor încânta audiența. La ora 23.15 va fi concert OPUS, pentru ca la miezul nopții toată lumea să se bucure de un spectacol de artificii și lasere. După miezul nopții, pe scenă va urca Ro-Mania, programul special de revelion urmând a se încheia la ora 01.00.