Oamenii legii sunt în alertă, după ce pe DJ 205 R, spre Slobozia Ciorăști, a fost găsită într-o mașină, o persoană împușcată. Medicii de pe ambulanță au efectuat manevrele de resuscitare, însă după aproape o oră, din cauza rănilor grave suferite de la multiplele plăgi, au fost nevoiți să declare decesul persoanei, un bărbat de 61 de ani. Mașina în care se afla victima era lovită în partea stângă față. Polițiștii Secției nr. 5 Poliție Rurală Cotești ,,au fost sesizați în cursul acestei seri, cu privire la faptul ca un bărbat ar fi decedat într-un autoturism, pe DJ 205 R, pe raza comunei Slobozia Ciorăști. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat cadavrul unui bărbat, de 61 de ani” informează IPJ Vrancea.
Nenorocirea s-a produs nu departe de casa bărbatului, între complexul de porci și Slobozia Ciorăști. Victima avea o casă de schimb valutar pe lângă Piață. Politistii efectuează în acest moment cercetarea la fața locului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea. Acolo se află și politiști ai Direcției de Investigații Criminale.