Poliția Română a organizat concurs pentru ocuparea a 10 posturi vacante de ofiţer de poliţie existente la nivelul Centrului de Informare și Relații Publice din I.G.P.R., DGPMB și ale IPJ Bacău, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Gorj, Ialomița, Teleorman și Vrancea, prin încadrare directă din sursă externă a persoanelor cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile legale. Din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea urmau să susțină proba scrisă 7 candidați, însă doi dintre ei nu s-au mai prezentat. La proba scrisă, susținută la sediul scolii de agenți de poliție Vasile Lascăr Câmpina, s-a prezentat și agent șef adjunct de poliţie, Paula Enache. Ea a fost de altfel singurul candidat care a obținut cea mai mare notă – 9,40, fiind declarată câștigătoarea concursului. Ceilalți candidați au obținut notele 4,45, 8,80 și 8,95 (doi candidați). Astfel, Paula Enache trece în corpul ofițerilor. Până la susținerea examenului, ea a fost purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vrancea, cu delegație.