Persoanele care sunt apte de muncă vor fi obligate să presteze servicii publice, în situațiile de urgență

Sursa foto:observatorulbv.ro
Sursa foto:observatorulbv.ro

Deputații au adoptat definitiv, cu 274 de voturi “pentru” și niciunul “împotrivă” un proiect care prevede ca persoanele fizice apte de muncă să fie obligate să presteze servicii publice în condițiile situațiilor de urgență. Persoanele fizice apte de muncă sunt cele care au domiciliul în localitățile unde este declarată stare de asediu sau de urgență. Autoritățile, dar și militarii, polițiștii, personalul din structurile de apărare sunt cei care vor decide măsurile în situațiile de urgență. Proiectul modifică și completează, scrie legestart, OUG nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, care prevedea astfel de condiții doar în situații de război sau de criză, nu în situațiile de urgență.

Instituțiile cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale pot concentra rezerviști pentru instruire și îndeplinirea unor misiuni și pot chema persoane fizice apte de muncă pentru prestări servicii în interes public. De asemenea, actul normative prevede ca atunci când se declară stare de asediu, autoritățile vor putea rechiziționa diverse bunuri de la populație pentru a le folosi în interesul public. Bunurile vor fi restituite sau se vor acorda despăgubiri. Nerespectarea prevederilor art. 9 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 de lei la 5.000 lei pentru persoane fizice și de la 1.000 lei la 70.000 lei pentru persoane juridice. Actul normativ adoptat a fost trimis spre promulgare președintelui țării.