Proiect de lege: angajarea fără concurs a participanților la programele de internship

Sursa foto: erepublik.com
Sursa foto: erepublik.com

Senatorii vor dezbate un proiect de lege care modifică Legea nr. 176/2018 a internshipului, noua prevedere fiind aceea că instituțiile și autoritățile pot decide să angajeze participanții la programul de internship, la finalizarea acestuia, dacă tânărul a dovedit că are calități pentru a ocupa postul respectiv. La acest moment, angajatorii pot aprecia că unii participanți se încadrează în condițiile cerute de un post anume, la finalizarea programului de internship din acel domeniu, dar angajarea se poate face doar dacă postul respectiv sau unul similar este vacant, încadrarea făcându-se, ulterior, prin concurs.

Inițiatorii proiectului de lege, scrie legestart, susțin că Legea internshipului stipulează că „în urma evaluării activităţii internului, organizaţia – gazdă poate decide angajarea internului cu contract individual de muncă, în condiţiile legii, ţinând cont de posturile vacante din organizaţie şi de competenţele dobândite de intern”, dar sintagma “în condițiile legii” se referă, de fapt, la Codul muncii, care prevede la art. 30, alin. (1) că „încadrarea salariaţilor la instituţiile şi autorităţile publice şi la alte unităţi bugetare se face numai prin concurs sau examen, după caz”.

“De ce mai este nevoie de un proces atât de laborios şi de costisitor, precum un concurs sau examen, dacă „organizaţia-gazdă” poate decide angajarea internului dintr-o instituţie, autoritate sau altă unitate bugetară, în urma evaluării activităţii şi competenţelor sale, cu contract individual de muncă, în condiţiile în care există posturi vacante sau temporar vacante?”, se mai argumentează în expunerea de motive a proiectului de lege. Propunerea legislativă este în dezbaterea Senatului, iar pentru a fi adoptată, trebuie votată și în plenul Camerei Deputaților, forul decizional.