Reacția Consiliului Județean al Elevilor Vrancea privind închiderea școlilor din cauza gripei

În urma ordinului Ministerului Educației Naționale, cursurile din toate unitățile de învățământ preuniversitar sunt suspendate, vineri, 25 ianuarie. Reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor sunt nemulțumiți de această decizie și susțin că prin această măsură, elevii vrânceni sunt privați de actul educațional. ,,Igiena sanitară în școlile vrâncene reprezintă un subiect prezent în ordinea de zi în dezbaterile dintre Consiliul Județean al Elevilor Vrancea și conducerile unităților de învățământ, soluționările fiind temporare în majoritatea cazurilor. Lipsa implementării unei rezolvări permanente arată indiferența față de o problemă ce vizează factori alarmanți de risc, dat fiind situația națională în care ne aflăm.Ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, a declarat public că soluția este achiziționarea șervețelelor umede, elevii fiind obligați să își asigure independent condițiile minime de igienă în unitățile de învățământ. În schimbul suspendării actului educațional pentru o zi, suntem de părere că luarea unor măsuri preventive, ce vor diminua riscul de infecții, boli și alte afecțiuni transmisibile, ar fi mult mai eficiente în combaterea gripei”, menționează printr-un document CJE Vrancea. Consiliul Județean al Elevilor Vrancea – structură reprezentativă a tuturor elevilor vrânceni – menționează că are misiunea de a reprezenta drepturile și de a iniția proiecte în scopul dezvoltării educaționale și personale, continuă să caute o rezolvare pentru asigurarea unui mediu igienic în care siguranța și sănătatea elevului sunt prioritare.

Știri despre: ,