Un echipaj al Serviciului Rutier a efectuat astăzi, în jurul prânzului, semnalul regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe D.N.2 E85, pe direcția Buzău-Focșani însă conducătorul auto și-a continuat deplasarea, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, pe o distanță de aproximativ 4 km. Pe durata deplasării conducătorul autoturismului a pus în pericol siguranța traficului rutier, efectuând manevre riscante, intrând totodată în coliziune cu un autoturism, fără a se înregistra victime. În continuare, autoturismul și-a continuat deplasarea în același mod agresiv și ajungând în dreptul unei coloane de autovehicule oprită la culoarea roșie a semaforului, a fost interceptat de către polițiști.
Autoturismul, condus de un bărbat de 39 de ani, din comuna Cotești, a fost apoi oprit în trafic de polițiști. Întrucât duhnea a alcool, polițiștii rutieri l-au testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație de 0,43 mg / l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit și faptul că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Cel în cauză a fost dus la o unitate medicală unde au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.