️Este evident că în acest moment, din păcate, doar autoritățile locale, în special primăriile, sunt cele care susțin sportul de performanță. Primăria Municipiului Focșani, spre exemplu, alocă an de an sume importante de bani pentru susținerea secțiilor sportive de la CSM 2007.
Cred că dacă alături de Primăria Municipiului Focșani ar veni în susținerea sportului și Consiliul Județean Vrancea, atunci sigur am avea performanțe și mai bune și sper că președintele Consiliului Județean Vrancea va da curs invitației lansate de mine încă de acum un an.
Deși am investit constant în reabilitarea unor baze sportive școlare, ceea ce s-a făcut până acum în infrastructura sportivă este prea puțin, iar nevoia de noi terenuri de sport și terenuri de sport acoperite este mare.
Am discutat despre aceste lucruri cu Răzvan Burleanu și cu membrii delegației cu care acesta s-a deplasat la Focșani, respectiv secretarul general adjunct al FRF, Gabriel Bodescu și Felix Grigore, managerul Departamentului Competiții FRF.
Am convenit să continuăm cu toate proiectele agreate în urmă cu câțiva ani.
Cristi Valentin Misăilă: M-am întâlnit astăzi cu bunul meu prieten, Răzvan Burleanu, Președintele Federației Române de Fotbal, cu care am discutat despre dezvoltarea bazelor sportive din Focșani, în special a terenurilor de fotbal
