Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță că începând din luna noiembrie 2018, producătorii, importatorii sau dealerii pot încărca online în Baza de date cu prețuri de referință a AFIR oferte privind linii tehnologice pentru investițiile agricole și procesarea produselor agricole finanțate prin PNDR 2020. După publicarea în Baza de date, beneficiarii privați PNDR vor putea achiziționa direct respectivele produse, fără a mai parcurge procedura de achiziție publică. În acest sens, AFIR a publicat pe pagina de internet www.afir.info, cele mai recente versiuni ale Ghidului Bazei de date cu prețuri de referință pentru mașini, utilaje și echipamente specializate și ale Ghidului Bazei de date cu prețuri de referință pentru silozuri și sere.
De asemenea, a actualizat documentația de înscriere în Baza de date, respectiv Solicitarea de înscriere, Declarația pe proprie răspundere și Declarația de asumare a prețurilor, documente care vor fi transmise de către cei care doresc să înscrie noi elemente în Baza de date și care vor fi semnate doar electronic. „Baza de date cu prețuri de referință a fost gândită ca un mecanism menit să simplifice procedura de achiziție publică a utilajelor și echipamentelor specializate necesare beneficiarilor PNDR 2020. Această bază de date funcționează pe principiul cumpărării directe a echipamentului dorit de către beneficiarii PNDR, fără a mai parcurge altă procedură de achiziție, dar cu respectarea prevederilor comunitare și naționale în vigoare. În acest moment Baza de date cuprinde peste 36.500 de elemente înscrise. Ca element de noutate, pe lângă sere și silozuri, am introdus în Baza de date sisteme și ansamble, practic linii tehnologice utile mai ales beneficiarilor cu investiții în procesare. De asemenea, precizez că în acest moment analizăm și posibilitatea introducerii în Baza de date a halelor industriale„, a declarat Directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.
Pentru introducerea în Baza de date a liniilor tehnologice (sisteme, ansamble etc.) este necesar ca producătorul, importatorul sau dealerul să descrie fiecare echipament din cadrul fluxului tehnologic, cu menționarea funcției acestuia, a caracteristicilor tehnice, a dotărilor. Ambele ghiduri reprezintă materiale de informare tehnică și se utilizează de către cei interesați pentru înscrierea de elemente în Baza de date AFIR sau pentru folosirea acesteia și prezintă metodologia de actualizare periodică a conținutului Bazei de date cu prețuri de referință, atât din punct de vedere al introducerii de noi elemente, cât și din punct de vedere al actualizării informațiilor și a prețurilor unitare. Ghidul Bazei de date cu prețuri de referință pentru mașini, utilaje și echipamente specializate și Ghidul Bazei de date cu prețuri de referință pentru silozuri și sere sunt disponibile pe pagina de internet a AFIR, www.afir.info, la secțiunea Informații utile – Baze de date cu prețuri de referință (link direct: https://portal.afir.info/informatii_generale_informatii_ utile_preturi_de_referinta_bd_preturi_de_referinta_pndr).