Permis suspendat pentru șoferii care vor fi suprinși cu telefonul în mână la volan

Sursa foto: waltblennerlaw.com
Sursa foto: waltblennerlaw.com

Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Prin prezentul proiect de act normativ se propune interzicerea, în timpul mersului, a ținerii în mână sau folosirii cu mâinile în orice mod nu numai a telefonului mobil, ci și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video (ex. tablete).  Totodată, pentru nerespectarea acestei norme de conduită se introduce o nouă sancțiune de 9-20 puncte-amendă (clasa a IV a) şi 6 puncte de penalizare. În plus, sancțiunea cu amendă va fi aplicată și conducătorilor de vehicule pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere (ex. bicicliști).

Având în vedere gradul de pericol al faptei de a utiliza telefonul mobil, sau orice alt dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, în alte condiții decât cele permise, a fost introdus un mecanism mai aspru de sancționare pentru situația în care concomitent cu această faptă este încălcată o altă regulă privind circulația vehiculelor. Astfel, pe lângă amendă se va aplica sancțiunea contravențională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile pentru conducătorii de autovehicule.

De asemenea, proiectul prevede că noile modificări legislative vor intra în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial. Pe perioada celor 60 de zile, poliția rutieră din cadrul Poliției Române va desfășura activități de informare a participanților la trafic cu privire la aceste modificări. Propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate cu privire la acest proiect de act normativ sunt aşteptate pe adresa de e-mail:  dgj_transparenta@mai.gov.ro în termen de  20 de zile calendaristice, calculat de la data publicării anunțului.

Știri despre: , ,