Miercuri, 20 februarie, ora 11.00, la Școala Nr. 3 din Focșani va avea loc, la Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” premierea Concursului de creație literară, „Oana-Diana Renea”, ediția a VII-a, care a avut ca temă „Tărâmul lecturii”. Odată cu anul școlar 2019 – 2020, Școala Nr. 3 din Focșani, care va purta numele scriitoarei Oana-Diana Renea. Concursul de creație este organizat de către Secția pentru copii și tineret în memoria poetei Oana-Diana Renea, autor de cărţi pentru copii, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Concursul are ca scop încurajarea creaţiei literare în rândul copiilor din clasele I-VIII. Lucrările premiate în ediţiile anterioare au fost publicate în 2015 în volumul Oana Diana Renea: Biobibliografie, editat de Biblioteca Judeţeană Duiliu Zamfirescu Vrancea sub coordonarea bibliotecarei Maria-Cristina Olaru.
„ Și la această ediție am avut plăcuta surpriză ca alături de vrânceni, să se înscrie în concurs elevi din județele Botoșani, Brăila, Buzău, Constanța, Galați și Suceava. Le mulțumim tuturor participanților și profesorilor coordonatori. Mulțumim membrilor juriului format din domnii prof. univ. dr. Costică Neagu şi prof. Valeriu Anghel, care s-au alăturat acestui demers literar încă de la prima ediție”, a declarat Maria-Cristina Olaru, Șef Birou Secția pentru copii și tineret Programul zilei este următorul:
– Prezentare Oana-Diana Renea;
– Acordarea premiilor și a diplomelor de participare;
– prezentare a volumului antologic „Oana-Diana Renea – Cele mai frumoase poezii” (apărut în 2018, la editura Terra, în colecția Simion Mehedinți, cu ocazia comemorării a 50 de ani de la nașterea scriitoarei), realizată de prof. univ. dr. Costică Neagu;
– Momentul dedicat poetei Oana-Diana Renea va fi pus în scenă de elevii Școlii nr. 3 din Focşani, coordonați de prof. înv. primar Batog Emilia și bibliotecara Elena Cașu.
Premiile în bani vor fi oferite de către familia Victor și Afrodita Renea și Asociația Nevăzătorilor din România – Filiala Vrancea, reprezentată de către doamna Dorina Nanu, iar premiile constând în cărți vor fi oferite de către Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea.