Familiile jurnalistei malteze Daphne Caruana Galizia și a jurnalistului slovac Jan Kuciak, uciși fiindcă dezvăluiau acte de corupție, cer Consiliului UE s-o numească pe Laura Codruța Kovesi la EPPO, întrucât este „din acelaşi aluat ca Daphne şi Jan”. Scrisoarea, al cărei text a fost publicat joi, pe pagina sa de Facebook de eurodeputatul Cristian Preda, este adresată lui Jeppe Tranholm-Mikkelsen, secretar general al Consiliului UE, dar îi are ca destinatari şi pe comisarul european pentru justiţie, Vera Jourova, şi eurodeputaţii Claude Moraes, preşedintele Comisiei pentru libertăţi civile a PE, şi Ingeborg Grassle, preşedinta Comisiei pentru control bugetar, scrie Agerpres. Autorii îi amintesc secretarului general al Consiliului UE că de Ziua internaţională a încheierii impunităţii pentru crimele împotriva jurnaliştilor instituţia pe care o reprezintă a afirmat că impunitatea care se manifestă prea des în cazul atacurilor asupra presei încurajează noi violenţe împotriva jurnaliştilor. Dar, observă ei, este vorba şi despre un eşec de a urmări în justiţie infracţiunile pe care jurnaliştii le expun care, la rândul său, duce la un eşec în a preveni uciderea lor.
„Ştim acest lucru din experienţă. Un colaps al statului de drept în ţările noastre, Malta şi Slovacia, a dus la uciderea membrilor familiilor noastre, Daphne Caruana Galizia şi Jan Kuciak. Aceleaşi deficienţe ameninţă în prezent integritatea investigaţiilor asupra uciderii lor. În numirea primului şef al EPPO, Consiliul trebuie să facă acum o alegere care să dea semnificaţie declaraţiei sale sau să şi-o retragă. Facem apel la Consiliu să aleagă cea mai curajoasă şi cea mai eminentă candidată pentru această funcţie, o femeie făcută din acelaşi aluat ca Daphne şi Jan: Laura Codruţa Kovesi„, se menţionează în scrisoare.
Potrivit textului citat, Laura Codruţa Kovesi „este candidatul cel mai calificat şi s-a arătat dispusă să treacă la inculpări când toate celelalte instituţii dintr-un stat membru au eşuat, un test la care niciun alt candidat nu a fost supus, darămite să-l fi trecut”. UE nu mai poate presupune că statele membre vor garanta statul de drept şi vor lupta de bună voie împotriva corupţiei, cred autorii scrisorii.
Ei atrag atenţia că Daphne Galizia şi Jan Kuciak au cerut în numeroase rânduri ca infractorii pe care îi anchetau să fie puşi sub acuzare. Cei mai mulţi, iar în cazul lui Daphne toţi, au rămas în libertate, afirmă familiile jurnaliştilor ucişi. „Facem apel la Consiliu să protejeze şi să întărească oameni curajoşi ca soţia şi mama noastră, ca fiul şi fratele nostru, şi, într-adevăr, oameni ca însăşi dna Kovesi. PE a stabilit că dna Kovesi are cele mai bune calificări pentru a conduce EPPO. O comisie independentă a plasat-o pe primul loc. Ea are sprijinul nostru şi sperăm să putem conta şi pe al dvs„, mai pledează scrisoarea adresată Consiliului UE.