Susținere pentru Kövesi din Germania, în detrimentul propriului candidat

Sursa foto: euractiv.ro
Sursa foto: euractiv.ro

Președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestagul german, Gunther Krichbaum (CDU), și-a exprimat susținerea pentru Laura Codruța Kövesi în funcția de procuror șef al Parchetului European, menționând că statele care au candidații de pe locurile 2 și 3, Franța și Germania, s-ar putea înțelege pentru a o susține pe Kövesi. Mai mult, oficialul i-a cerut și ministrului român al Justiției să o sprijine pe fosta sefă a DNA.Gunther Krichbaum a menționat că a avut discuții, la București, și cu Laura Codruta Kövesi, cu procurorul general al României și cu președintele CCR. Oficialul a explicat cum a decurs discuția cu Tudorel Toader pe acest subiect, menționând : „Faţă de noi, domnul Toader a spus că nu dânsul ar fi revocat-o, ci președintele”.

,,Noi ştim cum au funcţionat lucrurile în România şi ar fi mai simplu, ca să folosim aşa un exemplu mai plastic, să faci să treacă o cămilă printr-o gaură de ac decât ca să accepte Comisia de la Veneţia aşa o încălcare a statului de drept. De asemenea, domnul Toader a spus textual: ,,M-aş bucura dacă ea, adică doamna Kövesi, v-ar face şi dumneavoastră ceea ce ne-a făcut nouă aici, în România”, acest lucru fiind practic o declaraţie destul de clară şi s-a devoalat. Tot ce a făcut, de fapt, doamna Kövesi este să lupte în favoarea statului de drept, a combătut corupţia şi de fapt merită sprijinul şi nu altceva”, a povestit Gunther Krichbaum. O delegaţie a Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestagul german s-a aflat la Bucureşti, de marţi până joi, pentru întrevederi politice. Delegaţia era condusă de preşedintele comisiei, Gunther Krichbaum.