Polițiștii vrânceni au acceptat provocarea de a face oarecum ALTCEVA – voluntariat în comunitate. ,,Un om cinstit are în polițist un prieten”- așadar am ales sau ne-au ales doi vârstnici, de 93, respectiv 90 de ani, care trăiesc izolați, fără curent electric, într-o comuna vrânceană de munte dar care și își duc bătrânețile așa cum au făcut o viață întreaga, cu respect și înțelegere reciprocă. Ne-au întâmpinat timizi dar cu cele mai frumoase zâmbete, dornici să fie ajutați la treburile gospodărești dar mai ales de o vorbă bună, o îmbrățisare, o alinare.
Sprijiniți și de alți voluntari din cadrul Primăriei și Parohiei Reghiu am reușit în decursul întregii zile să facem reparații căsuței și anexei, să vopsim, să văruim, să plantăm flori, să pregătim lemne, să facem curat dar mai ales să plecăm în suflete cu bucuria oferită de cele mai calde și sincere priviri și îmbrățișări. Alimentele oferite prin valorificarea tichetelor primite în urma acțiunii de donare sânge din luna martie și-au găsit loc în cămăruța lor de provizii având în vedere că se apropie Sărbătorile Pascale.
Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a răspuns invitației lansată pe internet de către Ambasada SUA şi American Councils for International Education, prin proiectul Proiectul 4/4 Pentru Prieteni. Creat în memoria lui Dr. Martin Luther King, Jr., proiectul 4/4 pentru prieteni își propune să celebreze la nivel național valorile voluntariatului și ale prieteniei. Proiectul 4/4 Pentru Prieteni a fost lansat de Ambasada SUA şi American Councils for International Education, fiind inspirat de gândurile remarcabilului activist american dr. Martin Luther King, Jr.: „Întrebarea cea mai stringentă şi importantă a vieţii este: ce faci pentru ceilalţi?“. Acţiunea are loc anual pe 4 aprilie 2019, în cadrul Proiectului 4/4 Pentru Prieteni, lansat de Ambasada SUA în România împreună cu American Councils for International Education.