Valoarea tichetelor de masă ar putea fi majorată

Sursa foto:playtech.ro

Conform unui proiect legislativ înregistrat recent la Senat, valoarea tichetelor de masă ar putea fi majorată. Dacă proiectul va fi aprobat, atunci valoarea nominală a unui tichet de masă ar putea ajunge la 20 de lei, de la 15,18 lei, cât este acum.

Sursa foto:playtech.ro

Recent, s-a propus în Senat o modificare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, care presupune majorarea valorii tichetului de masă. Pentru a putea intra în vigoare, propunerea legislativă trebuie aprobată de Parlament și publicată în Monitorul Oficial, scrie avocatnet.ro. Dacă proiectul legislativ va fi aprobat, atunci valoarea maximă a tichetului de masă va ajunge la 20 de lei. În prezent, suma maximală a unui tichet de masă este de 15,18 lei.

Trebuie specificat, totuși, că valoarea nominală stabilită prin lege a tichetelor este una maximală, ceea ce înseamnă că este opțională și că angajatorul poate alege să ofere pe tichetul de masă valoarea maximală sau una mai mică.În expunerea de motive, cei care au propus proiectul argumentează că tichetul pe care îl primesc acum angajații nu are o valoare suficientă pentru a putea acoperi costurile unei mese. „Valoarea actuală a unui tichet de masă de 15,18 lei (înainte de impozitare) nu este suficientă pentru a cumpăra o masă de prânz, în condițiile în care valoarea medie a unei mese de prânz este de 21,40 de lei”, spun inițiatorii proiectului.

Un alt motiv pentru care cei care au inițiat acest proiect legislativ au propus modificarea este faptul că valoarea de aproximativ 3 euro a tichetului de masă din România este una dintre cele mai mici din Europa, unde valorile tichetelor sunt cuprinse între 6 și 11 euro. Tichetele de masă sunt bilete de valoare acordate lunar angajaților, ca o alocație individuală pentru hrană. Acestea pot fi folosite numai la achitarea mesei sau la achiziționarea produselor alimentare.

Știri despre: ,