Atacatorul din Noua Zeelandă intenţiona să continue masacrul dacă n-ar fi fost prins de poliţie! Acesta a călătorit în Bulgaria și mai apoi în România

Sursa foto:telegraph.co.uk
Sursa foto:telegraph.co.uk

Principalul suspect în cazul celui mai groaznic atac armat în masă pe timp de pace din Noua Zeelandă intenţiona să continue masacrul dacă n-ar fi fost prins de poliţie, a declarat sâmbătă premierul neo-zeelandez Jacinda Ardern, informează Reuters. Suspectul, identificat drept Brenton Harrison Tarrant, un cetăţean australian în vârstă de 28 de ani, a fost acuzat sâmbătă de crimă, într-o primă apariţie în faţa instanţei, deşi este posibil să i se aducă şi alte acuzaţii.

Autorităţile bulgare au anunţat vineri deschiderea unei anchete cu privire la motivul unei călătorii efectuate în noiembrie de extremistul australian de dreapta autor al atacului asupra a două moschei în Noua Zeelandă, care după vizita în Bulgaria a plecat în România şi apoi în Ungaria, informează AFP, citată de Agerpres. Atacatorul în vârstă de 28 de ani, care a ucis cel puţin 49 de persoane şi a rănit alte 48 în atacul armat asupra a două moschei din oraşul neozeelandez Christchurch pe care l-a transmis live pe internet, e efectuat un sejur în Bulgaria în perioada 9-15 noiembrie 2018, a precizat procurorul general al Bulgariei, Sotir Ţaţarov.

A fost deschisă o anchetă pentru a determina dacă „versiunea sa, conform căreia el dorea să descopere situri istorice şi să studieze istoria ţărilor balcanice, este corectă sau dacă el avea alte scopuri”, a explicat oficialul bulgar. La rândul său, ministrul bulgar de interne, Mladen Marinov, a menţionat că ancheta vizează elucidarea motivului acestei vizite şi eventualele „contacte cu alte persoane”.

Pe 15 noiembrie, australianul Brenton Tarrant a părăsit Bulgaria cu o cursă aeriană cu destinaţia Bucureşti, unde a închiriat o maşină pentru a merge mai departe în Ungaria, a precizat apoi procurorul general al Bulgariei. Se pare că Tarrant ar mai fi efectuat un scurt sejur în Balcani şi în perioada 28-30 decembrie 2016, călătorind cu autocarul prin Serbia, Croaţia, Muntenegru şi Bosnia.

Extremistul de dreapta australian a postat pe internet înaintea atacului imagini cu încărcătoarele şi armele folosite pe care a inscripţionat texte cu referire, printre altele, la diferite evenimente şi figuri istorice în special din zona Balcanilor şi de pe vremea Imperiului Otoman, printre care şi domnitorul român Şerban Cantacuzino.

În imaginile cu încărcătoarele şi armele folosite se mai pot vedea inscripţii cu texte ce fac referire la ideile sale extremiste, la agresiunile sexuale comise de musulmani pakistanezi asupra unor fete în oraşul englez Rotherham, precum şi la Luca Traini, un simpatizant italian neonazist afiliat partidului Liga Nordului şi care în februarie anul trecut a rănit cu focuri de armă şase migranţi africani pentru a răzbuna uciderea unei tinere de 18 ani.

Știri despre: , ,