Cea mai mare creștere a salariului mediu net din învățământ, din ultimii 5 ani, în ianuarie 2019

Salariul mediu net în învățământ a fost în ianuarie 2019, 3.239 de lei, potrivit celui mai recent comunicat de la Institutul Național de Statistică. În urmă cu 5 ani, salariul mediu net al lunii ianuarie 2014 era de 1.470 de lei, potrivit datelor aceluiași Institut. Asta înseamnă că în ultimii 5 ani salariul mediu net din învățământ a crescut cu 1.796 de lei, adică 122%. În ultimul an, din ianuarie 2018 până în ianuarie 2017, se înregistrează și cea mai mare creștere (nominală și procentuală) a salariului mediu net din învățământ de 36%, adică 862 de lei.

În ianuarie 2019, față de ianuarie 2018, a avut loc cea mai mare creștere procentuală din ultimii 5 ani, potrivit datelor disponibile online din baza de date a Institutului Național de Statistică. Luna ianuarie 2019 a fost prima lună în care personalul din Educație a primit, ca întreg sectorul bugetar, o creștere salarială, reprezentând 25% din suma rămasă de plată până la grila salarială din 2022, prevăzută de Legea 153.

Tot din ianuarie 2019 personalul din Educație a primit și indemnizația de hrană în cuantum de două salarii minime brute pe economie, pe an, distribuită lunar. Față de ceilalți angajați, cadrele de predare din Învățământ au primit în ianuarie, pentru luna decembrie 2018, sporul de 10% pentru suprasolicitare neuropsihică conform art. 16 din legea 153. Este pentru prima dată în ultimii ani când salariul mediu net din Educație trece de pragul de 3 mii de lei.

Știri despre: ,