Protest spontan la Primăria Focșani

Toți angajații din Primăria Focșani au refuzat sa mai lucreze în această dimineață pentru că nu și-au primit salariile pentru luna anterioară. A fost un protest spontan al funcționarilor din administrația publică focșănean care s-a încheiat după două ore. Funcționarii au spus că s-a ajuns în această situație din cauza blocării bugetului Focșaniului, dar acuză și tăierile la cheltuielile de funcționare. Oamenii au arătat că au rate de plătit la bănci, facturi care trebuie achitate iar bugetul municipiului este blocat în continuare, fără nicio soluție pentru viitor.

„Pe data de 10 trebuia să plătesc rata la bancă și m-am împrumutat la tatăl meu pentru a plăti banii”, a spus un funcționar.

De altfel, într-un comunicat transmis presei, sindicatul Sintax 2010 din Primăria Focșani „cere Consiliului Local al Municipiului Focșani revocarea actului administrativ care blochează Primăria Focșani”. Bugetul primăriei și al instituțiilor subordonate Consiliului Local este blocat din cauza amendamentelor aduse de consilierii PNL USR Plus. Funcționarii s-au întâlnit cu primarul Cristi Misăilă dar și cu cele două viceprimărițe, Ana Maria Dimitriu (PNL) și Alexandra Tătaru (USR PLUS). Primarul Cristi Misăilă le-a spus funcționarilor că s-a ajuns în această situație din cauza amendamentelor la bugetul local propuse și aprobate de consilierii PNL – USR PLUS. Având în vedere că, potrivit liberalilor, soluția deblocării bugetului este virarea de credite de la un capitol bugetar la altul, soluție pe care edilul o consideră ilegală, primarul a precizat că a delegat atribuțiile de ordonator principal de credite viceprimarului PNL Ana Maria Dimitriu. Așa cum era de așteptat, cele două viceprimărițe au pasat responsabilitatea către primarul municipiului. Atitudine taxată de angajații Primăriei care le-au reproșat că hotărârile referitoare la buget au fost aprobate de Consiliul Local.

„De ce vreți să micșorați fondul de salarii pentru a acoperi greșeala pe care ați făcut-o în hotărârea de Consiliu Local de a tăia la 0 pentru cheltuielile de funcționare”, a spus unul dintre angajații municipalității.