Icoană datată 1895 din patrimoniul unei mănăstiri din județul Vrancea, clasată în patrimoniul cultural naţional mobil

Sursa foto:Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea
Sursa foto:Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea

Ca urmare a demersurilor realizate de către Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea, “Compoziție cu scene biblice” – o icoană datată 1895 din patrimoniul unei mănăstiri din județul nostru a fost clasată în patrimoniul cultural naţional mobil. Icoana, pictură în ulei pe pânză subțire de bumbac a fost clasată în categoria Fond, de Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor (CNMC) în baza unei expertize şi documentaţii de clasare întocmită pro-bono de către Ana Maria Vicol Harțuche, expert în artă românească. Autorul icoanei este necunoscut, iar atelierul este probabil Ierusalim. Clasarea acestui nou bun cultural continuă seria prin care, în anii 2014-2015, la inițiativa Direcției Județene pentru Cultură Vrancea, au fost clasate alte cinci icoane, respectiv „Maica Domnului”, „Christos Învățător” și „Maica Domnului Hadighitria”, „Christos Invățător” și icoană dublă – „Sf. Haralambie, Sf. Mina; Maica Domnului Hadighitria” aflate în proprietatea Bisericii.