Sărbătoare locală cu un istoric deosebit de valoros și o longevitate remarcabilă, ,,Festivalul folcloric Poiana Negari”, din comuna Jitia, are ca obiectiv conservarea, promovarea și valorificarea creațiilor folclorice autentice, obiceiurilor și tradițiilor din bazinul geografic al râului Râmnic. Manifestarea, ajunsă la a 52-a ediție, este organizată de Centrul Cultural Vrancea în parteneriat cu Primăria li Consiliul Local al comunei Jitia, cu sprijinul Consiliului Județean Vrancea, pentru ziua de duminică, 25 august, de la ora 12:00. Pe scena acestui festival, construită în Poiana Negari, de pe Dealul Sării, vor urca grupuri folclorice, interpreți vocali și instrumentiști de toate vârstele. Astfel, locuitorii vor putea urmări prestația Ansamblului artistic al comunității elene din Galați, Ansamblului folcloric ,,Romanița”, din comuna Romanu, județul Brăila, precum și grupurile folclorice din Spulber, Paltin, Nereju și Jitia. Printre artiștii invitați la acest eveniment cultural îi amintim pe Valentina Mocanu, Aurel Moldoveanu și LORENNA. Publicul participant are astfel ocazia să sărbătorească ziua comunei, dar are totodată și prilejul de a se bucura și admira frumusețea și originalitatea momentelor artistice prezentate pe scena festivalului.