
Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea în nord-vestul şi nordul ţării, unde pe arii relativ restrânse va ploua slab. La munte vântul va continua să sufle cu putere. În capitală vremea va fi frumoasă, cer variabil și vântul va sufla moderat, transmite adevarul.ro.
Miercuri va fi în continuare deosebit de cald cu temperaturi între 9 şi 20 de grade. La munte vor fi precipitaţii mixte. În București temperaturile vor fi între 18…19 grade și vântul va sufla slab şi moderat.
Joi, temperaturile scad şi apar precipitaţiile. Temperaturile se vor încadra între 5 şi 15 grade, iar cele minime între -5 şi 4 grade.
La munte ninsoarea își va face apariția, iar în zonele joase de relief la început va ploua, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare în Maramureş, Transilvania şi Moldova, mixte în Banat şi Crişana. Și în Capitală se vor simți scăderea temperaturilor, trecător va poua iar vântul va avea temporar intensificări.
Sursa: adevarul.ro

