Instituția organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcției publice de execuție vacante de inspector, clasa I, grad profesional superior. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științe economice și vechime de minimum 7 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice. Candidații ale căror dosare vor fi aprobate vor susține proba scrisă pe 10 iunie, la ora 10:00. Data și ora interviului urmează să fie comunicate ulterior. Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului (8 mai). Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Vrancea din Focşani, bd. Unirii nr. 12, Judeţul Vrancea, telefon 0237/212.536.