Astăzi, în intervalul orar 10.00-12.00, având în vedere valorile ridicate de trafic din acest sfârșit de săptămână, ocazionate și de manifestările publice circumscrise sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au desfășurat o acțiune cu caracter preventiv-informativ pe Drumul Național 2- European 85, respectiv pe un sector de drum ce este tranzitat de conducători auto din mai multe zone ale țării sau lumii.
Oboseala la volan reprezintă o cauză generatoare de accidente rutiere, iar scopul poliței rutiere nu este acela de a sancționa, ci de a preveni producerea de accidente de circulație.
Astfel, polițiștii vrânceni au oprit în trafic vehicule înmatriculate în alte județe/alte țări, care au de parcurs o distanță considerabilă. Pentru a veni în sprijinul conducătorilor auto, acestora le-a fost oferită o cafea sau o apă rece, fiindu-le prezentate și recomandări utile pentru o călătorie în siguranță.
De asemenea, conducătorilor auto le-a fost adus la cunoștință faptul că simptomele oboselii duc la scăderea timpului de reacţie, a vederii, a performanţei şi vigilenţei, iar în sezonul estival, temperaturile ridicate conduc la îngreunarea deprinderilor motrice şi la crearea senzaţiei de somn.
Polițiștii rutieri sunt permanent la datorie pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere!
Recomandări pentru conducătorii auto:
• odihniți-vă bine înainte de a porni la drum;
• dacă nu vă simțiți bine sau suficient de odihniți, nu conduceți;
• evitați administrarea de medicamente care afectează capacitatea de a conduce autovehicule, dacă intenționați să plecați la drum;
• etapizați-vă călătoria, prevăzând pauze pentru a mânca și a vă odihni;
• evitați să conduceți pe timp de noapte, deoarece șansele de implicare în accidente sunt mult mai mari noaptea târziu și dimineața devreme;
• evitați să conduceți pe distanțe lungi după programul de muncă;
• circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic, în special când se circulă în coloană şi nu uitaţi de politeţea rutieră;
• pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule;
• conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului și asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre;
• evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă, se dovedesc extrem de periculoase;
• respectaţi regimul legal de viteză.