Senator PNL Vrancea, Cătălin Toma: Proiectul legislativ privind pensiile speciale, adoptat tacit de Senat reprezintă un pas spre normalitate

Sursa foto: ziare.com
Sursa foto: ziare.com

Senatul a adoptat, miercuri, tacit, un proiect legislativ care prevede anularea pensiilor speciale ale mai multor reprezentanți, precum, Avocatului Poporului, deputaților și senatorilor, diplomaților, dar și ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești. Proiectul a fost inițiat de mai mulți parlamentari din PMP, și a fost adoptat miercuri, de către Senat, termenul limită de dezbatere și adoptare fiind data de 26 decembrie. Senator PNL Vrancea, Cătălin Toma a menționat că s-a făcut un pas spre normalitate, prin adoptarea acestui proiect: ,,Un pas spre normalitate a fost făcut, când proiectul de lege L674/2019 care prevede anularea pensiilor speciale ale senatorilor și deputaților, diplomaților, funcționarilor parlamentari, personalului auxiliar din instanțe, de la Curtea de Conturi și Avocatul Poporului, proiect susținut și de Partidul Național Liberal, a fost adoptat tacit de către Senat. Camera Deputaților va fi for decizional pentru această inițiativă.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare abrogarea prevederilor referitoare la pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, ale personalului Curții de Contruri, ale membrilor Corpului diplomatic consulat al României, ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și ale personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, ale funcționarilor publici parlamentari, a Avocatului Poporului, precum și abrogarea dispozi/iilor privind indemnizațiile pentru limita de vârstă ale deputaților și senatorilor.