Poliţiştii adjudeni au acţionat vineri, 18 ianuarie, în zona pieței agroalimentare din municipiu, pe linia prevenirii şi combaterii comerţului ilicit de mărfuri fără documente de provenienţă, produse contrafăcute şi produse accizabile nemarcate, marcate necorespunzător sau cu marcaje false. Astfel, în urma activităților desfășurate au fost depistate peste 3500 de ţigarete netimbrate, de provenienţă Republica Moldova şi Ucraina. Țigaretele au fost ridicate în vederea confiscării, în cauză fiind întocmite dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 din Legea 86/2006.