4 copii bănuiți de 18 furturi din auto, identificați de polițiștii vrânceni. Un minor a fost reţinut

Sursa foto: BBC News
Sursa foto: BBC News

Poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Focșani , au identificat patru minori, bănuiți în mai multe cauze de furt din auto săvârşite pe raza municipiului Focșani, în perioada 3-11 ianuarie 2019. În urma activităților investigative desfășurate, polițiștii au reușit identificarea a patru minori, de 14 și 15 ani, bănuiți de săvârșirea mai multor furturi din auto pe raza municipiului Focșani,  în perioada 3-11 ianuarie 2019. Din cercetări s-a stabilit faptul că în timpul nopții, cei patru minori se deplasau pe străzile din municipiul Focșani iar unul dintre aceștia, în vârstă de 14 ani, din județul Tulcea, prin forțarea butucului portierei, ar fi pătruns în interiorul a 18 autoturisme, majoritatea taxiuri, de unde ar fi sustras diverse bunuri, timp în care ceilalți minori ar fi supravegheat zona. Ulterior, valorile sustrase ar fi fost împărțite între cei în cauză, prejudiciul ridicându-se la peste 5700 lei.

Pentru documentarea activității infracționale a celor în cauză polițiștii au efectuat patru percheziții domiciliare, două pe raza municipiului Tulcea și două pe raza municipiului Focșani. În baza ordonanţei de reţinere emisă de poliţişti, față minorul de 14 ani, din județul Tulcea s-a luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat Judecătoriei Focșani, cu propunere de arestare preventivă. Activitățile au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, polițiștilor din cadrul Biroului de Investigații Criminale Tulcea precum și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vrancea. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestora. Pentru a preveni furturile din auto, poliţiştii vrânceni recomandă cetățenilor să țină cont de unele reguli minime de prevenție:

  • -nu parcaţi autoturismul în zone neiluminate,  hoţii pot acţiona nestingheriţi;
  • -nu lăsaţi în interiorul autoturismului acte sau alte valori ;
  • -în timpul zilei asiguraţi-vă autoturismul prin blocarea tuturor portierelor ;
  • -când părăsiţi autoturismul, chiar pentru un minut, nu vă zgârciţi cu timpul dumneavoastră şi asiguraţi portierele;
  • -nu lăsaţi în autoturism bunuri de valoare, genţi sau lucruri ce ar putea trezi interesul hoţilor; aceştia acţionează atât în parcările aglomerate cât şi din mers, încercând portierele maşinilor staţionate;
  • -dacă la bordul autoturismului aveţi montată aparatură electronică de valoare, gen sisteme de navigaţie, staţii auto, este indicat să fie luate în casă pe timpul nopţii;
  • – nu lăsaţi în autoturism actele maşinii ;
  • -nu lăsaţi în maşină bani, cărţi de credit, ordine de plată sau alte obiecte; obiceiul de a lăsa în torpedou banii, atrage de obicei atenţia.
Știri despre: , ,