Floarea-de-colț, numită și „floarea-reginei”, sau Leontopodium nivale este o specie de plante erbacee, perene, care crește în munți calcaroși, în pajiști de pe versanți abrupți și însoriți sau pe stânci. Termenul pentru această plantă atât în limba engleză, cât și în limba germană este „edelweiss”, fiind compus din cuvintele „nobil” și „alb”, în limba germană „edel”, respectiv „weiss”.
De aceea, în data de astăzi, 5 martie este sărbătorită floarea-de-colț, deoarece cuvântul „edelweiss” a fost descoperit pentru prima dată în scris pe 5 martie 1784.
Floarea de colț este o plantă deosebit de rară. Din acest motiv ea a fost declarată monument al naturii și este ocrotită prin lege încă din 1931. Floarea de colt este protejată în rezervații naturale cum ar fi cele din Piatra Craiului, Munții Bucegi, Ciucaș, județul Alba.
Numită în popor și floarea reginei, floarea doamnei, floarea de colț are în tradiția românească o semnificație aparte, ea fiind un simbol al dragostei. Se spune că, pentru a-și dovedi dragostea și curajul, tinerii colindau zonele stâncoase ale munilor pentru a culege flori de colț și a le oferi iubitelor. În limbajul florilor ea înseamnă puritate și curățenie.
La noi în ţară, Floarea-de-colţ creşte în Munţii Carpaţi, şi este declarată monument al naturii din 1933 şi ocrotită. Specialiştii mai spun că în Carpaţi se întâlneşte, în special, pe stâncării la altitudini mari şi este destul de uşor de identificat chiar şi de cei mai puţin interesaţi de cunoaşterea plantelor.
Floarea-de-colţ înfloreşte în iulie – august. Secretul supravieţuirii în captivitate pentru Floarea-de-colţ este frigul. Planta trebuie să stea la temperaturi negative, suporta vântul şi nu are nevoie de udare. Floarea-de-colţ renaşte la sfârşitul lui februarie, când gerul se înmoaie. Nu are nevoie de îngrijire specială, unica nevoie fiind un pământ sărac, amestecat cu praf de calcar.
Sursa: Realitatea
