Ajutoare sociale 2019: Ce valori au și cine le poate primi anul acesta

Ajutoarele sociale sub forma venitului minim garantat, alocației pentru susținerea familiei și ajutorului de încălzire se acordă persoanelor singure sau familiilor care au venituri mici. Cu privire la acordarea ajutorului de încălzire, guvernanții au decis să acorde dreptul de a beneficia de acesta mai multor persoane, încă de la începutul acestui an. Nici pensionarii nu fac excepție de la anumite măsuri de îmbunătățire a nivelului de trai: ei au dreptul la pensia minimă garantată, care va crește puțin toamna aceasta.

În condițiile Legii nr. 416/2001, familiile și persoanele singure au dreptul să primească un venit minim garantat ca formă de asistenţă socială. Nivelul lunar al acestui venit se raportează la indicatorul social de referință (ISR – al cărui cuantum este și în 2019 tot de 500 de lei), și are următoarele valori:

  • 0,283 Indicatorul social de referinţă (ISR) (141,5 lei) pentru persoana singură;
  • 0,510 ISR (255 de lei) pentru familiile formate din două persoane;
  • 0,714 ISR (357 de lei) pentru familiile formate din trei persoane;
  • 0,884 ISR (442 de lei) pentru familiile formate din patru persoane;
  • 1,054 ISR (527 de lei) pentru familiile formate din cinci persoane;
  • câte 0,073 ISR (36,5 lei) pentru fiecare altă persoană peste numărul de cinci persoane, care face parte din familie.

Important! Cei care beneficiază de o formă de ajutor social prin Legea nr. 416/2001 sau mai multe persoane apte de muncă din familia beneficiară au obligația de a presta lunar, la solicitarea primarului, diverse acțiuni sau lucrări locale. În aceste cazuri, orele lucrate se însumează pentru toate persoanele din familia care beneficiază de ajutor social și se calculează proporțional cu valoarea ajutorului primit de familie. Chestiunea e valabilă de anul trecut, când s-a schimbat legislația în acest sens. Tot anul trecut a apărut în legislația ideea că refuzul de a presta muncă de către beneficiarii ajutorului social duce mult mai repede la pierderea ajutorului.

(…) Alocația pentru susținerea familiei este o formă de sprijin pentru familiile cu venituri reduse care au copii mai mici de 18 ani, acordată cu scopul de a asigura condiții mai bune pentru creșterea copiilor și pentru a-i încuraja pe aceștia să meargă la școală, potrivit Legii nr. 277/2010. Această alocație este acordată și familiilor formate dintr-un singur părinte care are copii în întreținere (dar cu condiția ca ei să locuiască împreună). Astfel, potrivit legii, în funcție de cât de mare este venitul net mediu lunar pe membru de familie (raportat la ISR, care este de 500 de lei), cuantumul lunar al alocației este stabilit în funcție de ISR.

Alocația familiei poate fi obținută chiar dacă unul dintre copii are multe absențe nemotivate. În familiile cu mai mulți copii, dacă unul dintre aceștia are mai mult de 20 de absențe nemotivate, atunci el nu este luat în calcul pentru acordarea ajutorului social, dar absențele sale nici nu pot cauza pierderea întregii alocații pentru familia respectivă.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței, reglementat prin OUG nr. 70/2011, reprezintă un ajutor lunar pentru acoperirea unei părţi din cheltuielile cu încălzirea locuinţei în perioada sezonului rece (1 noiembrie – 31 martie), iar acesta poate fi solicitat atât de persoanele care locuiesc singure cât și de familiile cu mai multe persoane. De la 1 ianuarie, dreptul de a primi ajutorul de încălzire revine și persoanelor singure/familiilor cu venituri între 615 și 750 de lei, conform OUG nr. 114/2018.

Și în acest caz, cuantumul ajutorului diferă în funcție de cum se raportează venitul minim la ISR, dar și după tipul de sistem de încălzire. Pentru a putea beneficia de acoperirea parțială sau integrală a cheltuielilor cu încălzirea, veniturile trebuie să se situeze în aceste limite:

  • în cazul energiei termice: ajutorul poate fi obținut de familiile cu un venit net mediu lunar/membru de până la 1,572 ISR (786 de lei) și de persoanele singure cu un venit net mediu lunar de maximum 2,164 ISR (1.082 de lei);
  • în cazul gazelor naturale, energiei electrice și lemnelor, cărbunilor și combustibililor petrolieri: limita maximă a venitului net mediu lunar pe persoană singură/familie trebuie să fie, în principiu, de cel mult 1,500 ISR (750 lei); limita superioară a venitului a crescut chiar la începutul acestui an, prin OUG nr. 114/2018, de la 615 lei, cât era înainte.

Indemnizația socială pentru pensionari, așa cum e definită în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2009, se acordă astfel încât orice pensionar care are o pensie sub nivelul minim să primească cel puțin această valoare (s-a numit, la momentul introducerii sale în legislație, pensie minimă garantată). În prezent, valoarea minimă este de 640 de lei, urmând să crească în septembrie la 704 lei.

Ajutorul de deces este un drept bănesc ce se acordă în cazul morții unui asigurat, pensionar sau a unui membru de familie al acestora, iar suma se acordă potrivit Legii bugetului de stat. Cum în luna ianuarie a acestui an nu avem încă o astfel de lege, ne raportăm la valoarea valabilă anul trecut:

  • în cazul decesului asiguratului sau pensionarului, cuantumul este de 4.162 lei;
  • în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, cuantumul este de 2.081 lei.
Știri despre: ,