Autoritățile vor adăposti victimele violențelor domestice în case speciale

Victimele violenței domestice vor putea beneficia de protecție în cadrul unor locuințe aflate în administrarea autorităților locale specializate. Această prevedere se află într-un proiect de hotărâre de govern, scrie avocatnet.ro, aflat în transparență decizională pe site-ul Ministerului Muncii. Pe lângă locuințele speciale în care se pot adăposti, persoanele care vor accesa acest program vor putea intra și în grupuri de suport și vor avea acces la cabinete de orientare vocațională.

Printr-un proiect de hotărâre de guvern referitor la protecția victimelor abuzurilor domestice inițiat de Ministerul Muncii se urmărește implementarea programului național pentru protecția victimelor violenței domestice (PNPVVD), prin intermediul căruia persoanele care au fost victime ale abuzului domestic vor putea beneficia de locuințe protejate (a cărei adresă nu va fi cunoscută de agresor) și de sprijin în vederea integrării sau a reintegrării profesionale. Acest proiect de act normativ nu se aplică încă. Pentru a intra în vigoare este necesară adoptarea sa de către Guvern și publicarea în Monitorul Oficial.

Prin PNPVVD se dorește implementarea unei rețele de locuințe protejate pentru victimele violenței domestice. Mai exact, dacă victima va îndeplini anumite condiții de risc și de vulnerabilitate, va putea beneficia de plasament timp de un an de zile într-o locuință protejată. În anumite condiții, perioada de ședere va putea fi extinsă. Mai mult decât atât, prin semnarea unor contracte de dublă confidențialitate, victima se va angaja că nu va divulga agresorului sau altor terți adresa locuinței, asigurându-se, astfel, securitatea persoanelor aflate în plasament. Pe lângă introducerea într-o locuință protejată, victimele vor putea participa și la grupuri de suport și vor avea acces la cabinete de orientare vocațională, prin care se va urmări integrarea sau reintegrarea acestora în câmpul muncii.

Pentru a fi introduse în PNPVVD, victimele vor trebui să îndeplinească anumite condiții de risc, printre care să fi beneficiat, în ultimii cinci ani, de cel puțin o măsură de protecție (sub forma unui ordin de protecție sau a unui ordin de protecție provizoriu) sau să se fi aflat în evidențele unuia sau mai multor servicii publice de asistență socială care să-i fi oferit diverse măsuri de sprijin. Pe lângă condițiile de risc, victima trebuie să îndeplinească și anumite condiții de vulnerabilitate, precum dependența economică față de agresor (adică inexistența sau insuficiența veniturilor proprii) sau lipsa unui certificat de calificare profesională.

Acest proiect de act normativ vine ca răspuns la Convenția din Istanbul, unde, în 2011, Consiliul Europei a adoptat un tratat pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice și în completarea unor modificări aduse în vara anului trecut Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, prin care a fost adusă în legislație intervenția de urgență în cazurile de violență domestică.