Pe parcursul a 6 zile, sub sloganul ”Dacă sângele înseamnă viaţă, donarea înseamnă speranţă!”, polițiștii vrânceni şi-au propus să promoveze donarea de sânge benevolă, ca gest responsabil, altruist, independent de interese materiale, care contribuie la creşterea siguranţei sistemului transfuzional. Activitățile au debutat în dimineața zilei de 18 martie, la Centrul Județean de Transfuzii Sanguine Vrancea, în cadrul manifestărilor organizate cu ocazia Zilei Poliției Române și au continuat zilnic, până pe 25 martie. La finalul campaniei, 47 de polițiști au donat sânge venind astfel ăn sprijinul miilor de pacienți care au nevoie de transfuzii de sânge sau de preparate sangvine pentru a supravieţui. Tichetele de masă primite de poliţişti în urma donării vor fi folosite pentru a cumpăra alimente care ulterior vor fi dăruite unor vârstnici din județul nostru, aflați în dificultate. Astfel de activități organizate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea vor continua în cursul acestui an.