Campania naţională de prevenire a traficului de persoane în scopul exploatării prin muncă “Cunoaşte-ţi drepturile! Respectă-ţi obligaţiile!”

A fost implementată în cadrul proiectului ROFSIP2016OS5A10P02 Reducerea amplitudinii traficului de persoane printr-o mai bună informare a cetăţenilor, fiind axată pe componenta prevenirii traficului de persoane în scopul exploatării prin cerșetorie.

Proiectul se derulează la nivel naţional, pe o perioadă de 36 de luni, fiind finanţat prin Fondul pentru Securitate Internă, componenta Cooperare Poliţienească şi îşi propune implementarea a trei campanii de prevenire a traficului de persoane vizând principalele tipuri de exploatare: exploatarea prin muncă, exploatarea sexuală şi exploatarea prin cerşetorie.

Partenerii A.N.I.T.P. în cadrul campaniei au fost: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România – AIDRom, Asociaţia eLiberare şi Fundaţia World Vision România.

Campania a urmărit prevenirea traficului de persoane în scopul exploatării prin muncă, prin creşterea gradului de conştientizare a persoanelor vulnerabile cu privire riscurile şi implicaţiile asociate acestui fenomen, informarea şi sensibilizarea populaţiei în vederea reducerii cererii din perspectiva exploatării prin muncă şi creşterea implicării în activităţile de prevenire a multiplicatorilor de opinie.

Grupul ţintă al campaniei este format din tineri cu vârste până în 18 ani, persoane adulte aflate în căutarea unui loc de muncă în ţară sau în străinătate, precum şi persoane fizice şi juridice susceptibile să utilizeze serviciile unei victime a traficului de persoane exploatate prin muncă (angajatori, agenţii de recrutare a forţei de muncă etc.).

Mesajul campaniei este „Din muncă trebuie să câştige atât angajatorul, cât şi angajatul. Folosirea serviciilor unei victime a traficului de persoane este pedepsită de lege.“, în timp ce sloganul acesteia este „Cunoaşte-ţi drepturile! Respectă-ţi obligaţiile!

Știri despre: