Ca să aplice anularea unor accesorii de plată reprezentând dobânzi și penalități, la cererea contribuabililor, Fiscul le va pretinde să achite, până la 30 noiembrie anul acesta, (toate) debitele pe care le au la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). O altă condiție pentru anularea accesoriilor va fi și depunerea la timp a declarațiilor fiscale. În orice caz, conform reglementării pregătite de Ministerul Finanțelor Publice (MFP) privind amnistierea acestor accesorii de plată, cei care vor avea dreptul la mai multe anulări, le vor putea cere și obține pe toate.
Principala condiție impusă contribuabililor pentru a obține anularea unor dobânzi și penalități prin Proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind instituirea unor facilități fiscale aflat de câteva zile în dezbatere la MFP este achitarea restanțelor (debitelor) principale până la finele lui 30 noiembrie 2019. Proiectul va intra în vigoare după ce Guvernul îl aprobă și ordonanța ajunge în Monitorul Oficial, scrie avocatnet.01 Finanțele le propun contribuabililor cu taxe, impozite și contribuții neplătite la finele lui 2018 (numai obligațiile bugetare administrate de organul fiscal central, potrivit proiectului) un târg: să achite toate debitele anul acesta și să obțină astfel iertarea de dobânzi și penalități calculate pentru aceste debite principale. Conform proiectului, o altă condiție este depunerea, până la data când se face cererea de anulare a accesoriilor de plată, a tuturor declarațiilor fiscale, potrivit vectorului fiscal.
Mai departe, contribuabililor li se va cere, în cele mai multe cazuri, să plătească și toate obligațiile principale cu termene de plată între 1 ianuarie – 30 noiembrie 2019. Însă în cazul anulării accesoriilor pentru debitele individualizate în declarații de impunere (tot cu termen de plată până la finele lui 2018), condiția aceasta nu e impusă. Reamintim astfel că anularea accesoriilor se va face pentru mai multe tipuri de datorii principale, așa cum sunt redate în acest material.
Important! Cum în proiectul de OUG menționat sunt prevăzute mai multe situații în care va fi posibilă anularea accesoriilor de plată (dobânzi și penalități), unii contribuabili ar putea fi tentați să creadă că fiecare va putea beneficia de doar una dintre iertările de datorii. Din contră, proiectul permite contribuabililor care au, să zicem, și debite restante individualizate în decizii de impunere, și debite declarate suplimentar prin rectificative, atunci va putea obține anularea accesoriilor pentru toate acestea, atâta timp cât îndeplinesc condițiile prescrise la fiecare. “Astfel, un contribuabil poate să beneficieze de toate facilitățile prevăzute (…) dacă la 30 noiembrie 2019 nu mai are nici o datorie către ANAF”, punctează MFP în fundamentarea proiectului.
Dincolo de data de 30 noiembrie 2019 nu se vor mai putea face solicitări privind anularea dobânzilor și penalităților în baza acestei reglementări speciale, puse în dezbatere acum de MFP. Așadar, debitele vor trebui achitate până la acea dată și tot până la acea dată va trebui făcută și cererea de anulare a accesoriilor.