Joi, Ignatul sau „Crăciun sătulul”. Ce să nu faci în această zi

Sursa foto: traditiidinromania.ro
Sursa foto: traditiidinromania.ro

Ignatul, un moment plin de obiceiuri și superstiții, are loc în fiecare an, la 20 decembrie. Tradiția neaoșă a Ignatului se trage din vremuri străvechi, dinaintea creștinătății. Se spune că, pe atunci, la finele anului, se făceau sacrificări în numele divinităților. Oamenii au observat că, în preajma solstițiului de iarnă, Soarelui îi slăbeau puterile și au găsit de cuviință că sacrificarea unui animal, sau chiar a omului, ar fi revigorat forța Soarelui prin sângele dat ofrandă. Ritualul presupunea arderea pe rug, de unde și denumirea de Ignat, de la „ignis”, care se traduce prin foc.

În folclorul tradițional, se spune că Ignat ar fi fost un om sărman care, în vreme ce se pregătea să-și taie porcul, a scăpat toporul în capul tatălui său, omorându-l. Pentru că a dus toată viața căindu-se, Dumnezeu și Sfântul Petru i-au arătat milostenie. Ritualul de pomana porcului trebuie respectat întocmai, după reguli bine stabilite. Sărbătorii i se mai spune “Paştele fudulul” şi “Crăciun sătulul”, căci niciodată peste an românul nu mănâncă atât de mult şi de greu. De Ignat, încep și pregătirile pentru masa de Crăciun. Se pun deoparte carnea pentru sarmale, pentru friptură și osânza pentru prăjituri.

Știri despre: ,