Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a deschis dosar penal pentru omor, în cazul de aseară de la Slobozia Ciorăşti

Sursa foto:ziare.com
Sursa foto:ziare.com

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că a dispus începerea urmăririi penale in rem, pentru infracţiunea de omor şi efectuează cercetări pentru a se stabili identificarea autorului săvârşirii faptei, precum și împrejurările în care a intervenit decesul bărbatului de 61 de ani, în atacul de vineri seară de la Slobozia Ciorăşti. Totodată,  procurorii au precizat că bărbatul a fost împușcat în zona mâinii stângi, iar rana i-a provocat decesul. Victima era asociat la o casă de schimb valutar, iar în autoturism a fost găsită o sumă mare de bani, inclusiv valută. ,,La data de 22.02.2019, a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea procesul-verbal de sesizare din oficiu cu privire la săvârşirea de AN (autor necunoscut – n.r.) a infracţiunii de omor, prev. de art. 188 alin.1 C.p., constând în aceea că în data de 22.02.2019, în jurul orei 19,42, victima C.C., în timp ce se afla pe DJ 205 R, Focşani-Slobozia Ciorăşti, conducând autovehiculul marca Mercedes, înmatriculat cu nr. VN 62 MEN, a fost împuşcată în zona membrului superior stâng, de o persoană neidentificată, iar leziunile produse prin împuşcare i-au provocat decesul.  În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, pentru infracţiunea de omor, faptă prev. de art. 188 alin.1 C.p. şi se efectuează cercetări pentru a se stabili împrejurările în care a intervenit decesul persoanei menţionate mai sus, precum şi identificarea autorului săvârşirii faptei”, se mai precizează în comunicat.

Știri despre: ,