Pentru conduita adoptată și promovarea actelor de acest gen, persoanele care au ajutat la prinderea tânărului reținut recent pentru tâlhărie au fost invitate la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea unde, în semn de apreciere, conducerea instituției le-a înmânat câte o diplomă și le-a mulțumit pentru curajul și spiritul civic de care au dat dovadă. Întâmplarea face ca cei doi vrânceni să fie cadre ale Ministerului Afacerilor Interne. Astfel, George Nazarie este fost angajat al Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, în prezent pensionar, iar Aura Sfichi își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea. Contribuția celor două persoane menționate mai sus este de apreciat și reprezintă un exemplu de urmat! Cu ajutorul lor, prejudiciul, în valoare de 1.200 de lei, a fost recuperat în totalitate și predat părții vătămate.