Federația de Minifotbal din România a prezentat, cu ocazia Adunării Generale din 03 februarie 2019 de la Floresti (Cluj), licențele acordate campionatelor locale. Liga de minifotbal Vrancea a primit Licența C și are, astfel dreptul de a fi reprezentată de o echipă în cadrul Campionatului Regional NORD-EST, care în acest an va fi găzduit de Botoșani, în perioada 7-9 iunie. Deși LIGA a urcat un loc în clasamentul național, de pe 19 pe poziția 18 din 49 de campionate afiliate și locul 5 în clasamentul Direcției NORD-EST, pierde un loc la Campionatul Regional, după 4 sezoane consecutive cu două locuri. Pentru realizarea clasamentului s-au luat în calcul rezultatele înregistrate la competițiile naționale de la finalul sezonului 2017-2018, pecum și a numărului de echipe participante în competiția locală în sezonul 2018-2019. La Campionatul Regional Nord –Est vor participa 16 echipe din 7 județe (Iași, Bistrița, Bacău, Galați, Vrancea, Neamț și Botoșani), în 9 campionate.