Amenzi de aproape 30.000 de lei, aplicate de polițiștii vrânceni, pentru tăierea ilegală de arbori
Polițiștii de ordine publică vrânceni au efectuat controale în perioada 21 –…
Au vrut să păcălească poliția, dar s-au ales cu dosar penal
Un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din Odobești s-a ales…
Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a deschis dosar penal pentru omor, în cazul de aseară de la Slobozia Ciorăşti
Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a anunțat prin intermediul unui comunicat…
18 infracţiuni, amenzi de 33.000 de lei și material lemnos confiscat în valoare de peste 20.000 de lei
Săptămână încărcată pentru polițiștii vrânceni. Mai exact, în perioada 7 – 13…
Produse contrafăcute identificate de polițiștii pănceni
Cu ocazia verificărilor efectuate la standurile de marfă ale unei societăți comerciale…
A încercat să vândă o rulotă ce avea numere de înmatriculare false și acum s-a ales cu dosar penal
Polițiștii pănceni au fost sesizați recent de către o persoană, în vârstă…
Bărbat din Brăila cercetat penal pentru că a circulat cu un auto radiat şi cu permisul suspendat
Polițiștii Serviciului Rutier Vrancea au oprit în trafic un autoturism condus de…
Dosar penal pentru tăiere ilegală de arbori şi pentru falsificare de instrumente oficiale întocmit de polițiștii vrânceni
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Fitionești, împreună cu specialişti din cadrul…
Vrâncean cercetat pentru furt de energie electrică
Un localnic din comuna comuna Cotești este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii…
Dosar penal pentru o femeie din Focșani, pentru comercializarea fără drept a materialelor pirotehnice
Ultima zi a anului 2018 s-a dovedit a fi una nefastă pentru…